De la 1 februarie, o serie de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi eliminate. Prima taxã care dispare e cea pentru eliberarea cazierului judiciar (10 lei). Astfel, cazierul se va elibera gratuit atât pentru persoanele fizixce, cât şi pentru persoanele juridice., potrivit Click.ro.

           –  Taxă pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;

– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;
– Taxă pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;
– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei;
– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;
– Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;
– Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;
– Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Vor fi eliminate taxe pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei).

Totodată, de la 1 februarie din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, 100 lei.

Tot de la 1 februarie, va fi eliminată şi taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple si pentru eliberarea adeverinţelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate; istoric de paşapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetăţean roman cu domiciliul în străinătate.

Alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile vor fi eliminate:
– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii –  5 lei;
 – Taxa pentru schimbarea numelui  – 15 lei;
– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului – 22 lei,
– Taxa pentru  identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *