Când l-am văzut pe Tofan pozat în Galeria de Artă, am zis c-o face că dă bine la public. Că a gafat din ignoranţă, că atunci când eşti arogant trebuie să ţi-o iei.

Dar ce să vezi? Potrivit Primăriei Piteşti, primarul, viceprimarii şi administratorul municipiului s-au întâlnit cu reprezentanții  Consiliului Județean Arges și constructorul AMPCANTIERI pentru o primă evaluare a modului în care se va desfășura, pe spațiul municipalității, organizarea de șantier pentru lucrarea de restaurare a Galeriei de Artă.

Deci Tofan a fost prezent, dar n-a priceput ce au vorbit oamenii ăia acolo. Semn că avem un viceprimar extrem de capabil. Bravo, PNL! Să participi la o întâlnire, dar să fii aşa pafarist încât să nu pricepi ce se discută acolo, e grav. Vai de capul nostru, dacă un viceprimar care ne promitea un Piteşti ca Oradea şi Cluj, va face echipă în slujba municipiului.

Îi solicităm primarului Cristian Gentea ca, la şedinţele şi evenimentele publice, să angajeze un translator pentru vicele Tofan. Altfel, nu ne imaginăm cum va lucra Tofan şi pentru ce anume va primi salariul de viceprimar, gen…

 PS: Ideea titlului ne-a venit de la comentariul unui piteștean la postarea lui Tofan. Prietenul virtual al vicelui a spus că poza lui Gelu cu Galeria e ca aia când te duci la mare, te pozezi cu un Lamborghini și spui că e al tău.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *