Nu mai este o surpriză pentru nimeni că viveprimarii PNL şi USR ai Piteştiului acţionează în interes de partid. Deşi au ajuns pe cai mari datorită votului cetăţenilor, Tofan şi Mihăilescu nu ies din cuvântul şefilor de la PNL, respectiv USR. Deşi fişa postului le cere să facă administraţie, cei doi fac politică, iar asta se vede deja de la instalarea lor în funcţii.
Evenimentul de azi, care nu e nici al primarului Cristian Gentea, nici al PSD-ului, ci doar al Piteştiului şi al piteştenilor nu i-a convins pe viceprimari. De altfel, un consilier liberal a scris pe reţelele sociale că nu participă la un eveniment de plantare de arbori, când gropile sunt deja făcute. Corect! Liberalii sunt obişnuiţi să planteze copaci gata plantaţi, cum a făcut Orban anul trecut în Argeş, la inaugurarea Muzeului Naţional Brătianu.
Vă mai amintiţi? La vremea respectivă, momentul penibil a făcut înconjurul României. S-a râs ca la comedii, iar organizaţia PNL Argeş, şeful Adrian Miuţescu şi prefectul de atunci Emanuel Soare s-au făcut de toată jena.

Astăzi, viceprimarii de dreapta au refuzat să planteze copaci în Parcul Lunca Argeşului. Nu se murdăresc domnii pe mânuţe, başca nu e o acţiune organizaă de PNL sau USR. Deci, la ce bun???
Ataşăm mai jos, video cu pomul gata plantat care trebuia plantat de Orban, anul trecut. Ca să nu uităm cu arată competenţa şi meritocraţia…

