La OPC sunt cinci persoane infectate cu COVID - 19, din 13 angajaţi, lucru confirmat şi de Violeta Nedelcu, şefa OPC Argeş.

 Violeta Nedelcu susţine că niciun comisar nu a ieşit pe teren săptămâna trecută, aşa cum a declarat un angajat pentru Institutiilestatului.ro. 


"După prima confirmare s-au luat măsuri suplimentare. Fiecare coleg primeşte măşti, sunt dezinfectanţi peste tot. Săptămâna trecută au fost doar 3 colegi la muncă, au stat câte un om într-un birou. Mai sunt alţi colegi în concediu medical, dar nu pentru COVID. Au alte probleme de sănătate. Nu a ieşit niciun comisar pe teren, în control. Comisarul la care faceţi referire a fost doar să ridice nişte documente de la Poşta Militară. Se cercetează reclamaţiile din birou", a declarat şefa OPC Argeş pentru institutiilestatului.ro. 
 
                                           
 
 "Comisarul care a fost confirmat pozitiv și care a fost la birou doar luni pe 09.11. 2020 nu a făcut niciun control în ziua aceea. De fapt în 09.11 nu a făcut nimeni niciun control pe teren. Săptămâna trecută colegii au făcut câteva controale ( inclusiv după data de 11.11) dar au fost făcute de colegi care nu s-au întâlnit cu cei pozitivi ( au fost în CO în săptămână 02-06.11 și chiar și în 09.11) sau care s-au testat negativi", a completat Violeta Nedelcu.
 
 
 
Cât despre starea sa de sănătate, Violeta Nedelcu spune că se simte bine, nu are niciun simptom, dar s-a testat pentru că are copil mic care mergea zilnic la bunică. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *