Că ştim şi noi, PNL-ul e cu şcoala, cu educaţia, şi tema prinde bine la prostime. Chiar şi la prostimea din organizaţia liberalilor argeşeni, că şi acolo avem plebe câtă frunză şi iarbă. Bun. Dar e mai loc pentru un intelectual în echipa lui Miuţescu. Cin’ să fie dacă nu Emi Soare, acum subprefect de Argeş, prefect în pandemie, mare vedetă, se ştieee!
Ca să fie convingător, Adiţă ne spune că echipa din 2021 va fi mai bună ca cea din 2017, când a câştigat filiala judeţeană după ani buni de stat la naftalină. Doare că-n ultimii 4 ani organizaţia a trecut prin chinuri de nedescris la cârma lui Miuţescu: scandaluri, excluderi contra statutului, acţiuni dictatoriale.
„Pe 24 iulie, mă voi prezenta cu echipa cu care merg acum peste tot. Va fi o echipă care va fi mai puternică decât cea din 2017, remaniată acolo unde era nevoie, dar și cu oameni noi, precum doamna inspector general Liliana Murguleț și domnul subprefect Emanuel Soare. Va fi o echipă care să pună umărul la realizarea proiectelor Argeșului.”, a scris şeful PNL Argeş, pe reţelele sociale.
Vezi, Adiţă, aici e buba! La remanieri… Ai scos din joc oamenii incomozi, pe cei care n-au înghiţit comunismul din PNL Argeş, pe cei care nu erau fomişti după funcţii şi l-ai adus pe Emi Soare. Care, apropo, ţi-a pierdut alegrile pentru CJ Argeş, dar care e bun ca pâinea caldă, pentru că e executant model, docil, veşnic de acord cu toate vrăjile pe care le-ai făcut, tălică, Adriane!
„Avem nevoie de primari, avem nevoie de parlamentari de Argeș, care să se bată pentru a duce la bun sfârșit proiectele Argeșului. Îi mulțumesc domnului Mitofan și celor care au fost în Biroul Permanent Local Curtea de Argeș, care au muncit în campaniile electorale.”, a scris Miuţescu, în continuarea mesajului său.
Cu aceast prilej, îl felicităm şi noi pe Cristi Mitrofan pentru că, o dată la patru ani pierde alegerile la Primăria Curtea de Argeş. De asemenea, cel mai recent succes e demn de toată admiraţia – nota 2 la concursul pentru şefia CAS, după un an petrecut în fruntea instituţiei, ca director interimar. Adică e o valoare acest Mitrofan, iar Miuţescu ştie bine că poate conta pe susţinerea unui politician care niciodată nu câştigă nimic, nici măcar atunci când este împins de la spate.
„Îi mulțumesc domnului Emanuel Soare pentru că a avut curajul să candideze pentru președinția Consiliului Județean, cred că ar fi fost cel mai bun președinte al CJ Argeș. Actualul președinte a trecut prin vreo patru partide, noi am venit cu un candidat așa cum ne-au cerut oamenii. Totuși, l-au votat pe Mînzînă, pentru că încă există acele structuri care, pentru însănătoșirea județului, trebuie demontate.”, continuă Adiţă.
Din nou Emi Soare. Recunoaşte şi Miuţescu eşecul lui Soare. Dar de vină e Ion Mînzînă şi „acele structuri care, pentru însănătoșirea județului, trebuie demontate”. Miuţescu – tot cu eliminările, tot cu dictatura.
Bravo, BOSS! Hai că ne place de tine, Adriane! Ţi-o tragi singur, de nici n-o să ştii de unde-ţi vine sfârşitul. Ca să te ajutăm un pic, îţi spunem că Mînzînă va fi preşedintele CJ, cât va vrea el. Pe viaţă, dacă îşi va dori acest lucru.
„Dacă îi lăsăm pe derbedei, pe hoți și pe mincinoși să facă politică, ne afectează pe toți. Trebuie ca oameni de calitate, tineri, cu putere de muncă…”, încheie Miuţescu.
Ne place fraza cu „derbedei, hoţi şi mincinoşi”. Adevărul e că Miuţescu are cuvintele la el. Ne amintim cum şi cui a dat Miuţescu funcţii, iar decorul se potriveşte perfect cu odrasla Răzvan cu 3 la Bac care a ajuns pe la Curtea de Conturi, dar şi cu alte elite care au primit funcţii pe criterii care ţin de şmecherie, furt şi minciuni. Ca atunci când eşti mare şef la ROMAERO, dar tu nici avioane de hârtie nu ştii să faci (vorba lu’ Mînzînă).

