Prima problemă pe care o rifică Dragoş Frumosu este legată de modul în care au acţionat retailerii, anul trecut, la reducerea TVA la alimente, începând cu 1 iunie.
„Hypermarketurile şi supermarketurile din România nu respectă consumatorul român. Am observat, în primul rând, acest lucru de le reducerea TVA. Au avut o perioadă de vreo lună-două, când au încercat să respecte după care majoritatea preţurilor au revenit la normal. Nu respectă nimic, din cauza, pe de o parte, a situaţiei create şi care sperăm să fie mai bună, şi pe de altă parte prin impunerea acelor taxe suplimentare şi procente peste preţul de vânzare a producătorului, ceea ce înseamnă la raft cu cel puţin 30% mai mult, impozitul pe care îl plătesc la stat vizavi de profit este foarte mic, pentru că banii lor, de fapt, se duc în altă parte şi nu în adaosul comercial la care ar trebui să plătească impozit conform câştigului“, a declarat pentru Agerpres Dragoş Frumosu.
El a adăugat că dacă lucrurile nu se vor respecta sindicatele din industria alimentară ar putea protesta în parcările hypermarketurilor. Frumosu a mai atras atenţia şi asupra salariilor foarte mici care se acordă în industria alimentară, de aproximativ 1.100 – 1.200 de lei.
Frumosu a mai arătat că adaosul comercial impus produselor româneşti trebuie să fie la un nivel similar cu cel adresat produselor din import, iar o lege în acest sens trebuie să protejeze producătorii români.

