Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni
viitorii pompieri salvatori, prin grija dascălilor de prestigiu ai unității
de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență.
Beneficiarii unui sistem de învățământ la cele mai înalte standarde, de
condiții optime pentru servirea mesei, odihnă și studiu, doritorii pot
depune cererile de înscriere, până la data de 05 decembrie a.c., la sediile
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din localitățile de domiciliu,
pentru cele 275 de posturi de subofițeri de pompieri şi protecţie civilă și
25 de posturi de maiștri militari auto.
Din totalul locurilor alocate viitorilor subofițeri de pompieri și
protecție civilă, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri în
cadrul școlii.
Recrutarea candidaților se va realiza, în funcție de domiciliu, respectiv
reședința acestora, prin intermediul structurilor de resurse umane
existente în fiecare inspectorat pentru situații de urgență, departamente
unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor,
inclusiv actele care să ateste studiile solicitate.
Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13 – 21 ianuarie 2018,
perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicala, probele
sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.
Anunțul de concurs și alte detalii privind desfăşurarea admiterii
(condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi
probele de concurs, tematica şi bibliografia) pot fi consultate accesând
pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă -
www.igsu.ro, site-urile inspectoratelor pentru situații de urgență,
respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
“Pavel Zăgănescu” Boldești - www.scoaladepompieri. ro

