În dată de 21 aprilie 2016, Yukiya Amano, Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică va efectua o vizită oficială la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti. Evenimentul este prilejuit de inaugurarea Acordului de Cooperare tip Practical Arrangements în domeniul Suportului Ştiinţific şi Tehnic oferit Statelor Membre în ceea ce priveşte Securitatea Nucleară.
În cadrul acordului s-au identificat următoarele activităţi în care cooperarea poate fi realizată, sub rezervă regulamentelor care guvernează, regulile, politicile şi procedurile:
• Furnizarea sprijinului tehnic în principalele domenii tehnice ale reactoarelor de cercetare şi centralelor nucleare (Reactori cu apă grea sub presiune – PHWR) de exemplu, fizică reactorilor, comportarea combustibilului, termohidraulica, evaluarea analizelor de accident şi a securităţii nucleare, teste de iradiere şi examinare a componentelor reactorului, investigarea materialor din centrală, testare în afară reactorului, managementul deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat, transportul fasciculelor combustibile proaspete şi uzate, radioprotecţie şi impactul asupra mediului;
• Furnizarea de cursuri profesionale de baza cum ar fi Curs de bază de formare profesională în securitatea nucleară şi curs al autorităţii de reglementare;
• Furnizarea de programe de instruire pentru organizaţii de exploatare, autorităţi de reglementare şi organizaţii de Suport Tehnic şi Ştiinţific (TSO) în Statele Membre. Programele de instruire pot fi organizate de la câteva zile (vizită tehnică) până la săptămâni sau luni în funcţie de volumul şi varietatea de cunoştinţe care vor fi transferate.

