Ca în fiecare an, la sfârșitul lunii august primarul comunei Bogați, Ion Gârleanu, organizează ziua comunei. Miercuri, 29 august , cetățenii comunei și nu numai sunt așteptați la cea de a-VII-a ediţie, ce se va desfășura în Parcul Tineretului din comună.

 Programul manifestărilor va debuta începând cu orele 16.00, când vor fi premiate cuplurile care împlinesc în cursul acestui an 50 de ani de căsătorie.

Astfel, pe scenă vor urca, rând pe rând, Ansamblul Resteu din Bogaţi, Grupul Vocal „Pădureanca” al Primăriei Bogaţi, Haiducii Vlădicii, Doina Argeşului, Constantin Datcu, Ileana Licanu, iar de la ora 20.00, spectatorii se vor bucura de recitalul invitatului special al zilei, şi anume îndrăgitul cântăreţ de muzică populară Constantin Enceanu. Tinerii din localitate vor putea dansa pe melodiile interpretate de îndrăgita cântăreaţă Sandra N, fiica fostului primar de la Albeştii de Muscel, Ion Năftănăilă. Primarul Ion Gârleanu va primi şi o delegaţie de cercetători americani, care au fost prezenţi şi la ediţia de anul trecut, dar şi o delegaţie din partea Ambasadei Chinei în România.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *