Alte două obiective ce vor fi realizate în comuna Popești se află în faza licitațiilor. Unul dintre acestea vizează relocarea conductelor de apă de pe traseul DJ 504 și a fost aprobat la finanțare în cadrul Programului ”Anghel Saligny”. Cel de-al doilea proiect prevede investiții pentru modernizarea infrastructurii de educație din comună. Cu fonduri accesate prin PNRR, autoritățile din Popești vor dota Școala Gimnazială ”Victor Țârcovnicu”. Unitatea de învățământ va beneficia de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.
Nu în ultimul rând, pe baza unei finanțări accesate prin GAL, administrația publică locală a achiziționat o cisternă vidanjabilă. Utilajul va ajunge în dotarea Primăriei Popești în această toamnă.