Am văzut și am auzit multe, dar pe zi ce trece se pare că inventivitatea românului nu are limite. Un angajat al Primăriei Mioerele își plătea ratele la bancă sau la CAR din conturile UAT-ului. Acesta mergea la Trezorerie și dădea cu banul public în stânga și-n dreapta, pentru a-și achita creditele personale. Toate neregulile au fost descoperite de inspectorii Curții de Conturi.
Extras din Raportul Curții de Conturi:
Au fost efectuate plăți nelegale în valoare totală de 13.190 lei reprezentând sume ridicate din casieria unității de către un salariat al primăriei sub formă de avans la salariu în valoare de 7.865 lei și respectiv sume plătite din conturile de trezorerie ale unității reprezentând contravaloarea unor obligații personale (CAR, rate bancare) pentru același salariat în valoare de 5.325 lei, din care au fost restituite până la data controlului sume în valoare totală de 6.253 lei, rămânând de achitatat suma de 6.937 lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 2.215 lei.
În timpul misiunii de audit financiar, persoanele cu atribuții din cadrul entității verificate au procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local prin plățile nelegale efectuate reprezentând contravaloarea sumelor ridicate din casieria unității de către un salariat al primăriei sub formă de avans la salariu și respectiv sume plătite din conturile de trezorerie ale unității reprezentând contravaloarea unor obligații personale (CAR, rate bancare) pentru același salariat, operațiune din care a rezultat că suma certă a acestuia este de 9.152 lei din care 6.937 lei debit și 2.215 lei majorări de întârziere aferente, precum și la încasarea integrală a pierderii patrimoniale suferite, abaterea constatată fiind integral remediată.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.9 / 5. Număr de voturi: 26

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *