Întrucât publicul urmărește cu interes evoluția procesului de recrutare personal, pentru postul Manager Logistică, de la TRANSELECTRICA STT Pitești, iar oamenii spun că nu le sunt primite dosarele pentru concurs, vezi aici și aici, în temeiul prevederilor legale privind liberul acces la informații de interes public și ținând cont de faptul că statul român este acționar la această companie, am cerut la Transelectrica Pitești, Transelectrica și SGG informațiile următoarele:

„

  1. Câte persoane si-au exprimat dorința de a aplica pentru acest post? 
  1. Pentru câte persoane au fost primite dosare de înscriere? 
  1. Câte persoane au fost selecționate, pentru următoarea etapă/probă, după analizarea dosarelor? (Câte persoane vor susține proba scrisa). 
  1. Care au fost motivele pentru care candidații au fost respinși (dacă este cazul) în etapa de evaluare a dosarelor? 
  1. Care este tematica și bibliografia prevăzute pentru proba scrisă? 
  1. Când se va desfășura proba scrisă? 
  1. Unde se va susține această probă? 

Am aprecia dacă răspunsul dumneavoastră ar fi transmis cât mai repede, întrucât toate aceste date vor fi publicate pentru ca toți cetățenii să aibă acces la ele. 

Din respect pentru ei, pentru cititori, considerăm că ar trebui să comunicați aceste date până să fie susținută proba scrisă, ca să nu devină desuete. 

Dacă nu ne veți răspunde putem aprecia că evitați să comunicați cu cetățenii, că vă ascundeți de ei (s-au mai ascuns unii, noaptea ca hoții), că nu ”dați voi socoteală la nimeni”. „

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 8

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *