
Iani Popa vorbește din scaunul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Altă viață acolo la București! Cu lumea bună, cu leafă mare și cu atitudine de om important, nu ca la Argeș unde domnul Iani Popa pare mai degrabă breteaua Alinei Gorghiu, care-l plimbă prin județ, pe la țară și pe la oraș, la întâlniri de partid mediocre. Blestem, nu alta! Și cum vorbește Popa, după ani de tăcere în Argeș, s-a lovit de bariera de pe Lânăriei la care se lucrează în aceste zile. Ca să-i treacă amarul avem o pastilă de cap, numai bună pentru oamenii care au uitat de unde au plecat, ba chiar și ce-au făcut pe drum până au ajuns în punctul de a se crede mici dumnezei. Pentru că, da, în ziua de azi știu și copiii cât de curvă e politica, iar Iani Popa nu e tocmai fată mare.
După o absență notabilă, Iani Popa s-a întors în mediul virtual și a postat un mesaj despre lucrările care se execută la Pitești, pe Lânăriei. Primarul Cristian Gentea a fost luat în vizor că – vezi Doamne – de ce s-a declarat mulțumit edilul că nu e obiectivul primăriei, ci al Ministerului Transporturilor.
Domnul Popa, mai aveați puțin și spuneați că dvs. ați prestat pentru realizarea acesui proiect, dar cum sunteți nou-nouț în funcție nu puteți minți în halul ăsta. Altfel, observăm că v-ați întors în politică înarmat cu cele mai mizerabile arme. Una dintre ele, aruncatul cu noroi în oamenii care chiar mai muncesc.
Știm, e ordin pe unitate la PNL Argeș ca să scoateți colții și să mușcați din rivalii politici, dar să nu uiăm că Transporturile au ministru PЅD și că dacă se lucrează pe Lânăriei nu este meritul liberalilor. Din păcate pentru unii care se cred urmașii Brătienilor, dar care practică joc de glezne de performanță.
Apoi, tot pe Facebook, o dă Iani Popa cu caterinca:
„Fara îndoială ca dl. Gentea este foarte mulțumit de ritmul intens de lucru in realizarea construcției viitorului, „Golden Gate -ul dunărean ” sau podul suspendat de la Brăila.”
Că Iani Popa până nu bagă în ele, nu se face de cacao original. Bun. Gentea nu face pod. Dar poate face domnul Popa. Îl desenează acolo la minister (aducem noi carioci) și, în câteva luni, gata lucrarea… Apoi tăiem panglica, și vine și Popa ca să sfințească locul. E bine?
Fraților, la noi nu merge cu acadele! Facem presă de prea mulți ani ca să ne mai aburească cineva. Pe vremea când era președinte al PNL Argeș, Iani Popa se ferea să meargă în campanie electorală la țară. De teamă să nu calce cu pantofii Armani ba prin noroaie, ba prin băligi…
Deci ni-l și imaginăm pe șantier, când o face podul ăla suspendat la care visează – cum calcă el ca printre flori, delicat, să nu se zgârie pe tălpi.
Până atunci, poate face domnul Iani Popa podul de sus sau de jos. Ѕau măcar o tsukahara în echer, să moară de ciudă toți rivalii politici. Inclusiv primarul Cristian Gentea.