Un alt liberal umilit de gașca ”Gorghiu – Perianu” și-a câștigat dreptatea în instanța de judecată. Dacă cu ai voștri, cu colegii de partid, vă purtați mizerabil, cum să se aștepte alegătorii că o să vă comportați cu ei??? Exact la fel – îi veți batjocori!
Recent, am citit un text interesant ”clădit” în jurul întrebării: dacă te porți urât cu cei din familia ta, de ce persoanele din afara ei să creadă că cu ele te vei purta altfel? (Cum te comporți cu familia ta? fundatiaseer.ro).
În timp ce lecturam, gândurile ne-au zburat la situația din interiorul PNL Argeș … ”chiar că autorul are dreptate”, ne-am zis.
Cum ”păcatele noastre” să-i mai votezi pe ăștia, care se devorează între ei?
Doi, trei – dintre ei, ăia din fruntea partidului – se înfruptă, fără rușine, cu sinecuri bănoase, cu funcții mari, la stat, iar restul … batjocoriți.
Exact așa or să facă și cu noi, cu alegătorii, cu cetățenii de rând.
Vineri, 27.10.2023, domnul MUȘAT NICOLAE – membru PNL Morărești – a câștigat (în primă instanță) procesul intentat PNL Argeș, prin care a contestat excluderea sa din partid.
Acesta, a fost exclus din PNL – de ”gașca conducătoare” Gorghiu / Perianu – la ”troc” cu înscrierea în PNL Argeș a primarului ”sifon secu”, ăla călcat, recent, de DNA – tov-ul Gheorghe Purcaru (https://www.institutiilestatului.ro/politic/alina-gorghiu-e-in-relatii-cordiale-cu-un-colaborator-al-securitatii-liberala-bratianca-ce-sa-mai/) .
Am scris mai multe articole despre acest caz, am atenționat-o (public) pe Alina Gorghiu că nu e în regulă cu ce se întâmplă acolo, dar pe asta a durut-o la ”bașcheți”, că doar ea era tartorele tuturor acestor rele.
Nu a avut, ea, nicio jenă că-și bate joc – efectiv – de un om, în toată firea … ei și ciracilor ei să le fie bine.
Or să urmeze și alte cazuri similare, în care PNL Argeș o să tot piardă astfel de procese întrucât ”tiranii politici” (liberali, de altfel … cică) au dat afară oameni din partid cu încălcarea gravă a Regulamentului și Statutului PNL.
Au știut că încalcă – cu nerușinare – normele legale, dar nu i-a interesat … pur și simplu au ”urinat” pe propriile regulamente, pe propriile principii asumate/consfințite prin Statut.
Am mai spus-o: ei nu pierd procesele că sunt PROȘTI, că nu au știut care sunt prevederile legale, când le-au încălcat; ei sunt TICĂLOȘI, le-au forțat cu bună știință doar ca să-și bată joc de oameni, să dețină controlul în partid, pe căi despotice.
Alinuțo, ești ”iubită” de ăia care te lingușesc doar pentru că le-ai băgat spaima în oase, ca orice tiran, despot împuțit.
Dacă ai satisfacția asta, de a te ști lumea de frică, atunci nu meriți să primești voturile românilor. Românii nu vor să mai trăiască cu frica ”conducătorului iubit” în sân!
Băi ”tiranilor din fruntea PNL Argeș”, să nu uitați că toți – ăștia ”răi la mațe”, ca voi – au pierit ”lapidați” chiar de către oamenii pe care i-au condus … vedeți să nu aveți soarta lui Muammar al-Gaddafi.
PS
Cu Lasconi, ați pierdut procesul.
Cu Consiliul Județean – l-ați pierdut.
Cu Mușat Nicolae – v-ați făcut de c*cat.
Urmează cu Tofan, cu Primăria Pitești … ș.a. …
Toți argeșenii au înțeles că voi vreți doar să încurcați lucrurile, nu vreți să faceți nimic util pentru societate.
La ultima conferință de presă, prefectul ”frustat” Radu Perianu a afirmat – în legătură cu procesul pierdut, privind lucrările de la Bulevardul Pardon – că primărița Elena Lasconi ar fi încălcat normele legale, dar că ”a fost iertată de judecători”.
Poate luați și voi lecții – de morală, că nu-i vorba exclusiv de litera legii – judecătorii au ”iertat-o” pe Elena Lasconi pentru că ei au ținut cont de faptul că interesul comunității, a locuitorilor, este ca lucrările (la bulevardul Pardon) să se finalizeze cât mai repede.
Au pus, mai presus de orice, interesul câmpulungenilor.
Tu Periene – cu Gorghiu, Petrescu, Predescu ș.a. – ați pus, mai presus de orice, mai presus de interesul cetățenilor, interesul vostru politic, mârșav.
Repetăm, voi stați doar cu ochii la ”ciolan”, nu aveți nici cea mai mică preocupare față de interesul românilor – ăsta-i adevărul, gol – goluț.
Rușine!