Şi azi ne întâlnim cu primarii argeşeni din mediul rural. Ştim că veşnicia s-a născut la sat, că vacanţele la ţară la bunici sunt cele mai frumoase, dar mai ştim că există sate uitate de lume şi de primari, cu noroi pân’ la gât, cu şcoli insalubre, cu oameni rupţi de civilizaţie. Hai să vedem cum e viaţa la ţară în 2015. Primăria Valea Mare Pravăţ, primar – Ion Boncoi.

 La Valea Mare Pravăţ – ceaţă. Să fie de vină timpul sau vremurile ? Mai degrabă politica social democrată de la vârful judeţului, care taie şi spânzură pe bani publici. O treabă veche de 25 de ani care nu mai surprinde pe nimeni. Uite acum vine rectificarea bugetară şi primarul Ion Boncoi n-are ştiinţă de aşa ceva… Destanţa, bat-o vina! Nu s-au inventat telefoanele la ţară, aşa că şeful Tecău n-are cum să-i anunţe pe toţi edilii.

Sinceritatea patriarhală a prim-gospodarului ne-a scos din minţi: « Pe mine să nu mă mai întrebaţi, că mie nu mi-a dat niciun ban. Nu o spun cu răutate, o spun cu bun simţ. Mi-a dat o dată 400 de milioane de lei vechi. Pentru mine a fost o surpriză. Asta e politica în România. Deci să nu mă mai întrebaţi. De rectificarea asta de care vorbiţi, nu ştiu nimic. »  ne-a declarat.

Nădăjduim că, după ce va citi institutiilestatului.ro, liderul CJ Argeş va reflecta la buna comunicare pe care o are cu oamenii de ispravă care administrează localităţile din mediul rural. Viaţa la ţară, domnule Tecău, nu înseamnă noroi pe uliţe şi WC în curte…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *