Profesionalism şi eficienţă la cote maxime! Facem burtă de râs, fraţilor! Din bugetul local al comunei Bârla, au fost reparate două săli de clasă, de la Şcoala Gimnazială Bârla. Ce urmează să vă relatăm face parte dintr-o comedie, în care joacă însuşi primarul Gheorghe Voicu, omul care a girat aruncarea unor bani pe fereastră, dar şi directorul Şcolii Bârla, cel care a semnat contractul, dar şi ordinele de plată pentru aceste lucrări.

 Potrivit devizului pentru reparaţii, care ne-a picat în mână, transportul materialelor s-a făcut cu roaba, pe pneuri, încărcare/aruncare, descărcare/răsturnare, grup 1-3, pe distanţa 20 metri, calculat în tone 4.80 tone, 250 lei – tona, Total 1200 de lei.

 

Adică, vă daţi seama ce însemna să transporţi materiale cu roaba, pe o distanţă de 20 de metri? De colo până colo. Iar toată afacerea a costat 250 de lei tona. Scump, domne, scump…

 

Da, dar roaba mergea pe pneuri. Adică transportul a fost făcut în cele mai sigure condiţii. Să moară duşmanii primarului Gheorghe Voicu. De invidie…

 

Noi ştim că edilului de la Bârla nu-i convine că avem documente care atestă cum s-au cheltuit banii în comună dar, pe onoarea noastră, aşa ceva n-am văzut. Să plimbi nişte materiale de construcţii cu roaba şi să plăteşti 1. 200 de lei. Meserie…

Bravo, primare! Şiam noi că poţi!

Care vreţi cu roaba???

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *