S-a bătut atunci cu pumnii în piept că a dat dispensarul pentru a fi renovat. Numai că, anii au trecut, dispensarul a stat închis, nici urmă de renovare și ca bătaia de joc la adresa tuturor oamenilor din Corbeni să fie și mai mare, doctorița Pungoci a scos la vânzare dispensarul.

 

Cu alte cuvinte, printr-o mânăreală demnă de o anchetă, comuna Corbeni s-a trezit cu dispensarul, bun al comunității, dispărut . Dacă oamenii din Corbeni nu au avut niciun beneficiu de pe urma acestei tranzacții bizare a primarului, doctorița Pungoci Adriana se alege cu banii din vânzarea unui dispensar în care nu a investit nimic și pe care primarul Mateescu i l-a făcut cadou.

 

#Proprietara dispensarului este în negocieri pentru vânzarea imobilului

 

Am sunat la numărul de pe dispensar şi am spus că suntem interesaţi să cumpărăm casa de la Corbeni. Atenţie! Am spus casa. Ne-a răspuns un domn, nu doctoriţa Pungoci. Nu a fost deranjat de termenul “casă”, nu ne-a spus nimic despre faptul că acea casă este de fapt dispensar, şi, potrivit legii, spaţiile medicale pot fi vândute doar pentru a se presta tot o activitate medicală.

 

R: Bună ziua! Aveţi o casă de vânzare la Corbeni. Aş fi interesată.

 

Domnul de la capătul firului: Bună ziua! În acest moment sunt în negocieri cu cineva.

 

R: Când aş putea să vă mai sun? Poate nu se finalizează tranzacţia şi atunci putem discuta.

 

Domnul de la capătul firului: După 1 octombrie.

 

R : Un preţ estimativ puteţi să-mi spuneţi?

 

Domnul de la capătul firului: Vorbim după 1 octombrie.

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *