Pentru cã medicul Dan Manu, fost şef peste Medicina Legalã din Argeş, s-a vãzut depãşit de problemele din sãnãtate de la nivel judeţean, şi-a angajat consilier. Pe Anci Ionescu, fostã colaboratoare. Doar cã mãrinimia şefului Manu nu se încheie aici şi vrea sã-l coopteze în echipã şi pe soţul distinsei doamne Anci Ionescu. Pentru cã rufele murdare se spalã în familie, mã gândesc…
Ȋn şedinţa CJ Argeş de joi, 31 august , liderul absolut îl propune pe medicul Emanuel Ionescu, soţul lui Anci Ionescu, sã facã parte dintr-o comisie. E vorba de Comisia pentru Protecția Copilului Argeș, care va fi înfiinţatã avându-l ca membru titular pe doctorul Ionescu. Potrivit raportului, acesta (ca şi ceilalţi membri) va încasa lunar minim 2% din salariul lui Dan Manu. Potrivit hotãrârii CJ Argeş, comisia se va intruni de cel puţin douã ori pe lunã, iar pentru fiecare sedinţã, pesroanele care participã vor primi o indemnizatie de 1% din salariul preşedintelui Consiliului Judeţean. Cinci ani de acum încolo bãnuţul e asigurat, pentru cã da, membrii comisiei vor avea mandate de cinci ani.

