Slavã Domnului cã a ieşit Baicea primar la Costeşti cã nu ştiu ce ne fãceam. Bag seamã cã noi rãmâneam fãrã subiecte mişto, iar localnicii rãmâneau fãrã nervi. Ori ar fi fost de-a dreptul halucinant sã existe un Costeşti de care sã nu râdã urmaşii, urmaşilor.

 Dupã mandate pline de succesuri, primarul Ion Baicea, mai bifeazã o realizare. Se vede cu ochiul liber cã edilul are pe lângã el numai oameni unu’ şi unu’, cãci, evident, cin’ se aseamãnã se adunã. Şi precum merge Baicea legat la ochi prin Costeşti, tot aşa şi colaboratorii.

Ţineţi-vã bine şi luaţi-vã antidepresivele! Vorbim azi de o avarie la apã, iscatã la doi paşi de casa directorului de la Apã-Canal din Costeşti. Apa curge ca Argeşul în albie, de mai bine de o lunã de zile, dar şefimea din fruntea urbei şi a instituţiei de profil doarme în şoşoni. Localnicii sunt revoltaţi, dar n-au cu cine vorbi. Primarul Baicea mai pune de-o inginerie ca sã-l mai voteze lumea şi în 2020, iar şeful de la Apã e plecat într-un concediu prelungit. Pe semne cã navigheazã prin ţãri strãine.

Şi totuşi cine plãteşte apa? Am un feeling şi spun cã tot prostimea va achita pierderile. Cheltuielie se vor regãsi în facturi dodoloaţe, eliberate eşalonat ca sã nu se bage de seamã. Trãiascã Costeştiul! Trãiascã România Mare!! !

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *