Ȋn ultimii patru ani, comuna Domneşti s-a bucurat de un sprijin financiar important de la CJ Argeş. Fãrã îndoialã, a primit cei mai mulţi bani de la judeţ, pe considerentul cã preşedintele Florin Tecãu e domniştean la origini. Cu toate astea, edilul Nicolae Smãdu se scuzã copilãreşe, cã n-a reuşit sã modernizeze comuna. Argumentele par un banc prost, în condiţiile în care multe comune din judeţ au reuşit, în perioda 2012-2016 sã se schimbe la faţã.
“Împărtășesc împreună cu dumneavoastră regretul că nu am îndeplinit, până acum modernizarea Comunei Domneşti. Cauzele au fost multiple, de la schimbările de guverne, criza financiară, hăţişul legislativ până la încetineala cu care lucrează anumite instituții ale statului.”, a notat edilul într-un comunicat distribuit pe reţelele de socializare.

