Stimaţi Piteşteni,

 

Încrederea pe care mi-aţi acordat-o de-a lungul anilor mă obligă să vă scriu aceste rânduri. Doresc să vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine până acum şi vă asigur că am făcut tot posibilul să nu vă dezamăgesc (prea tare…).

 

Sunt primarul dumneavoastrã de 6 mandate şi am fãcut din Piteşti un oraş cu o deschidere europeanã. Împreună am realizat lucruri notabile în oraşul nostru, schimbându-i considerabil înfăţişarea şi nivelul de dezvoltare. E plin centrul de shaormerii şi covrigãrii, fapt care aratã cã, atunci când am dat autorizaţii de funcţionare, m-am gândit şi la piteştenii care nu-şi permit fripturi în pauza de masã, ci patru covrigi la doi lei sau, în cel mai bun caz, o shaorma cu de toate. De asemenea, suntem printre singurele oraşe din ţarã, care beneficiazã de un numãr atât de mare de case de amanet, case de schimb valutar şi case de jocuri de noroc. Sã nu mai spunã adversarii cã nu sunt case la Piteşti…

  

Proiectele pe care vi le-am propus în urmă cu patru ani le-am realizat aproape în totalitate. Aş fi vrut, desigur, să le realizăm pe toate, chiar mai multe, dar nu a depins totul numai de mine. Consider cã acţiunile DNA, precum şi arestarea mea, m-au împiedicat sã-mi duc la îndeplinire planurile administrative. Sunt nevinovat, dar Piteştiul se afla pe o linie ascendentã acceleratã în dezvoltarea sa, iar acest lucru nu le-a plãcut unora, care au decis sã mã ţinã în loc vreo 9 luni de zile. Faptul cã aş fi prejudiciat bugetul municipiului cu 6,3 milioane de euro sunt minciuni grosolane. Sunt sãrac şi cinstit. Am o casã şi un lift ca toatã lumea. Oare câţi dintre piteşteni merg cu liftul? Asta înseamnã cã sunt hoţi?

 

Neînplinirile – atâtea câte au fost – le iau asupra mea, iar împlinirile le împart cu dumneavoastră. Asta pentru cã nu pot s-o împart pe doamna Carmen, care trebuie sã recunosc, e o mare neîmplinire. A fost prea bunã, prea ca la ţarã… Dar am rãmas nesatisfãcut. De interceptãrile care m-au dat în gât, de m-a aflat doamna Gabi, şi ea sensibilã şi dependentã de Aspacardin, mititica! Fără spirijinul dumneavoastră, lucrurile bune nu ar fi fost posibile. Pentru cã, nu-i aşa, aţi avut şansa sã cãlãtoriţi în baza celor mai scumpe bilete de transport public din ţarã, cu Publitrans-Girexim-CNCD. Iar eu am fãcut o afacere aproape perfectã… Termoficarea s-a dus şi ea, FC. Argeş a dispãut din Trivale, au dispãrut copaci, au apãrut pavele şi câte şi mai câte…  Realizarea e cã piteştenii, oameni destoinici, au supravieţuit eroic.

 

Încurajat de îndemnul multora dintre dumneavoastră, mi-am asumat responsabilitatea de a candida INDEPENDENT pentru un nou mandat de primar. Am trecut peste toate nedreptăţile, neadevărurile, atacurile la persoana mea şi a familiei mele, fiind convins ca am datoria morală faţă de dumneavoastră, de a continua ceea ce am început împreună, pentru că mai important decât orice pentru mine este Piteştiul cu locuitorii săi. Pentru care am muncit 26 de ani, aproape fãrã pauzã şi cãrora, sã nu uitãm, le-am fãcut o fântânã cântãtoare de 1,5 milioane de euro, care consumã energie cât toţi consumatorii din Piteşti la un loc.  

Cu deosebită consideraţie,

Tudor Pendiuc,

Primarul Piteştenilor

 

P.S: Acest articol nu este un pamfet. Face parte din scrisoarea pe care s-a gândit s-o publice Tudor Pendiuc, dar s-a temut cã atâta sinceritate i-ar dãuna grav. Echipa Institutiilestatului.ro a intuit gândurile primarului şi s-a oferit sã publice scrisoarea, fãrã vreo pretenţie financiarã aferentã publicitãţii electorale. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *