Bãiatul ãsta de mingi al politicii locale, care a ajuns deputat pentru cã alţii mai mari ca el i-au decis soarta, s-a jucat cu politica şi cu minţile oamenilor pe care i-a aburit prin campaniile electorale. Nicu Georgescu n-a plecat cu mâna goalã din PSD, ba chiar putem spune cã a ieşit din scenã dupã ce a aranjat serviciul nevestei.
Ȋn urmã cu o lunã de zile, soţia deputatului venea pe un post la Primãria Piteşti, prin transfer de la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, condus de Constantin Zichil, serviciu din subordinea primãriei. De reţinut cã femeia n-a dat concurs pe post, cum procedeazã pulimea în astfel de cazuri, ci a venit pe pilele soţului care acum o lunã era deputat PSD.
Dupã ce s-a asigurat cã lucrurile s-au aranjat, Georgescu a început negocierile cu Ponta. Pentru cã unul ca Georgescu s-a aranjat în viaţã numai datoritã partidelor prin care a trecut. A pupat mâini de şefi şi s-a gãsit şi pentru el o funcţioarã, cum s-a gãsit şi pentru nevasta din dotare, care nu zicem cã n-o fi capabilã, dar remarcãm cã s-a mãritat cu cine trebuie.
Iar Nicuşor, fiind capu’ la familie, a zis sã facã un ultim efort în barca PSD şi sã-i gãseascã soţiei un post bun şi de viitor. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu binecuvântarea primarului Cornel Ionicã, edil care acum ne-a declarat cã ştie despre soţia deputatului, dar nu poate da relaţii despre modul în care s-a fãcut tranferul. Din ograda lui Zichil, în ograda lui Ionicã. Chipurile, primarul nu ştie mai multe detalii… Dubios de-a dreptul…

