Ministerul Culturii îşi exprimă regretul faţă de trecerea la cele veșnice a istoricului și muzeografului Radu Coroamă, fost director al Muzeului Național de Istorie a României.

Specialist în istoria contemporană a României, Radu Coroamă a adus un aport însemnat consolidării rolului instituției pe care a condus-o și a contribuit la numeroase expoziții valoroase din țară, dintre care amintim expoziţia dedicată lui Corneliu Coposu, expoziția  "Familia Regală – o istorie în imagini”.

Totodată, a fost membru de marcă al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

În perioada 1999-2001, Radu Coroamă a fost director al Direcției Muzee, Colecții și Arte Vizuale din cadrul Ministerului Culturii, iar din anul 2001 a devenit directorul Muzeului Național de Istorie a României, funcție pe care a deținut-o până în anul 2010.

În 2004 a fost decorat cu Medalia Meritul Cultural Clasa I, pentru "Promovarea culturii".

A fost cunoscut și apreciat în breasla muzeografilor din România, fiind un erudit al domeniului, o personalitate tonică și o fire extrem de dinamică.

Deși a plecat dintre noi, istoricul și muzeograful Radu Coroamă va dăinui în memoria noastră ca un exemplu de urmat și un simbol al valorii pentru toți cei care l-au cunoscut și au avut onoarea de a lucra cu dumnealui.

 

Dumnezeul să-l odihnească!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *