Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, participă joi, 2 octombrie, la Cluj-Napoca, la evenimentele organizate în cadrul parteneriatului dintre Universitatea Tehnică şi Samsung Electronics România.

Astfel, cu începere de la ora 15:00, va avea loc festivitatea de lansare a Laboratorului de Inovaţie din cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, înfiinţat cu sprijinul companiei Samsung Electronics prin intermediul programului Samsung Tech Institute.Al doilea eveniment la care ministrul Mihnea Costoiu va lua parte esteconferinţa „Tehnologie şi Educaţie pentru carierele viitorului" (ora 16:00), al cărei obiectiv îl reprezintă susţinerea tinerilor în dezvoltarea cu succes a viitoarelor cariere.

„Parteneriatul semnat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Samsung Electronis România are ca obiectiv principal oferirea unor soluţii pentru instruirea şi educarea tinerilor în domeniul tehnologic, astfel încât aceştia să acumuleze în anii de facultate un solid bagaj informaţional şi competenţe avansate pe plan tehnologic direct de la specialişti aflaţi în câmpul muncii şi conectaţi la trendurile viitorului", declară ministrul Mihnea Costoiu.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *