În acest context, ministrul Duşa a subliniat că rezultatul examenului naţional este încă o dovadă care certifică faptul că instituţiile militare de învăţământ preuniversitar sunt în elita instituţiilor de profil din România. De asemenea, ministrul apărării naţionale a transmis un mesaj de felicitare pentru rezultatele obţinute în procesul de admitere în colegiile naţionale militare, unde mediile generale de admitere s-au situat, şi în acest an, peste cea naţională.
* * *
Dintre cei 315 elevi care au absolvit în acest an colegiile naţionale militare, peste o treime au obţinut cel puţin o notă de 10 la una dintre probele bacalaureatului, cele mai mari medii generale fiind de 9,86 la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia şi la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, respectiv 9,73 la Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc.