“Elena Udrea, nu spun că e 100% nevinovată.” Asta a declarat Traian Băsescu într-o intervenţie pe Gândul Live. Fostul şef al statului a criticat aspru spectacolul arestărilor preventive din ultima vreme, acuzând justiţia că, prin acţiunile sale, încalcă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

 “Nu a luat o geantă cu bani!”

Elena Udrea, Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Constantin Nicolescu, Tudor Pendiuc, Florin Frătică şi Teo Nicolescu – sunt doar câţiva actori politici care şi-au jucat rolurile (sau încă le mai joacă) în puşcărie. Cu toţii sunt nevinovaţi după cum se declară, dar foarte corupţi, după cum arată probele împotriva lor. Spectacolul e departe de final. Traian Băsescu e spectator şi se pare că nu-i place ceea ce vede.

Într-o intervenţie la Gândul Live, fostul preşedinte a declarat: "În ultima perioadă ceva s-a schimbat. Nu mai e același spectacol cu sunet și lumină. Justiția își face treaba. Poate să o facă într-un mod nedemocratic, cu dispreț față de demnitatea omului, dreptul la apărare, dreptul la libertate, dreptul la imagine al unui om. Asta depășește democrația".

Despre eterna şi fascinanta Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi fostă purtătoare de cătuşe, Băsescu a declarat : "niciodată nu l-am întrebat pe Coldea despre o anchetă a Elenei Udrea. În timp ce eram eu în mandat nu au existat denunţuri la adresa dânsei. Eu nu spun 100% nevinovată, ştiu sigur că nu a luat o geantă cu bani. Partea extrem de interesantă, nu cred că a fost în minister pe data aceea. Luaţi această informaţie. Nu apare ca fiind în minister. Probabil în instanţă o să spună unde era". 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *